să revenim acum din nou la starea noastră obișnuită...
am trecut prin multe e drept.
pagina goală se zbiară scrisă
dar ce să-i faci când bani nu mai ai
nici de un nenorocit de creion cu mină bună
care să scrie dulce,să scrie drept, să scrie-n
nescriere și neștiut.

de părul tău ca focul
ochii obritu-mi-au.
și de sânii tăi ca marea moartă,
secatu-mi-a gura,
ca-ntr-o secetă bizară...
din trista și-ndepărtata
Sahară...

ca de atingerea unui serafim,
se luminează sufletul meu,
de chipul tău întunecat sublim
din însuși miezul de soare.

ș-aș vrea să ne iubim,
atât cât ține fumul de țigară
ah...
de părul tău întunecat
ca lumina unei nou-născute stele
se cutremură trupul meu
în patimi groaznice și grele...

ș-aș vrea să ne iubim
numai cât ține secunda.
și după ce-om muri cum se cuvine,
draga mea,
va fi bine
căci nu se știe cine....
vreodată
se va mai fi gândit
la un trist băiat
ș-o preafrumoasă fată...