M-așez în pat, mă-nvelesc bine. Afară încă visolește . Îmi ascut bine degetele și pun guma de-o parte (mereu e de ajutor,să șteargă ce nu e bun din mine) . Privesc pe geamul mic și-nghețat din camera rustică,poziționată-n fundul casei. Câinii latră-n cor și cer de mâncare... focul arde bine și mă-ncălzesc cu imagini ce rulează ca la cinema , pe ecranul unui suflet gol de vise. Apropo(s),biletul e mo(c)a.
dezolant ore se duc pe munți de zăpadă.
e târziu. Pe sobă sfârâie cu o veselie nebună,reținută ibricul de cafea sau ceai,după gusturi.
În sobă mi-am pus speranțe la copt. Cu cât au stat mai mult în pământ și au fost îngrijite mai bine de obositele mâini ale muncitorilor țărani , cu atât acum vor fi mai dulci.
Și-ntreb un gând rătăcit pe-afară
să se adape mai aici
și pune palmele pe soba-ncinsă
și se roagă.
Oare cât mai ține iarna ? Și vremuri grele se zugrăvesc în jocul copilăresc al umbrelor de pe pereți.
”Parcă niciodată n-a fost așa”
parcă nici va să mai fie .
E târziu . Mi-am zis. Singurătate.
Noaptea merge mai departe,printre anii de zăpadă peste care timpul și-a făcut derdeluș.
și mă dau cu celofanul.
Nu mai am nici lemne
și cărbunii îs scumpi.
mă-nvelesc mai tare... Oh de-ar trece mai ușor.
S-au răcit și cerurile de dor.
”bogdaproste”
Mi-e dor de tine . Scriu pentru tine. Mint pentru tine.
Pentru că sunt bolnav de o iubire irecuperabilă
care-mi anulează orice altă lume posibilă în afar
de cea în care tu locuiești.
De aceea, mă rog ție. Să nu mă părăsești nici...
și nici...
si nici !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu