Plouă într-un ceas cu soare

fac parte din acei incapabili care nu pot să-și dreseze cuvintele
să nu mai vorbească sub impulsul trăirilor spontane.
mă număr printre damnații servitori ai unui limbaj grefat de clișee
sunt unul din cei care nu găsesc lexeme suficient de expresive
ca să nască piatra din moarte și toată culoarea
limbajului chemat să se scuipe pe sine ,
la mine se concentrează într-o cutie de vopsea de proastă calitate.
Iubita cânt-un marș funebru , iar eu nedumerit mă mir
de ce să cânte-un marș funebru... și ninge ca-ntr-un cimitir...

Condiționări bilaterale

Oftez adânc . Cei care mă cunosc vor spune despre mine că în seara asta iar am pierdut la pariuri  mizând vise pe bani             ( puțini bani=vise de nimic ) și consumând dezamăgiri prin imaginarea unei ipotetice investiri a banilor respectivi în ceva care să țină loc de realitate. ( nu te gândi că ai pierdut , imaginează-ți că ai mâncat o pizza )
Mă voi așeza în pat . Voi deschide cartea și gândul îmi va aluneca spre tine.
Nu-i așa time slips away ? În fiecare seară , Trebor , ascuns sub T-ul imens , ferit de frigul neiertător cu cei care s-au născut spre exemplu sub zodia unei vocale , Ana,Andreea, Anaxagora ș.a.  , se duce la o gară anume din afara orașului , lângă oraș.
În noaptea de Crăciun va primi o scrisoare anonimă de la un admirator . Se va spăla bine pe cap , se va șpreia din belșug , își va electriza părul castaniu , își va pregăti bine hainele primite de pomană de la tanti Laurenția . La stop , semaforul se va bloca pe galben . Anunțuri colorate , cadouri diverse , portocale , tămâie. O icoană plânge atârnată în sala de așteptare . E un pic trecut de unșpe . Trebuia să ajungă până acum.
Am băut un vin când plecai d-acasă. Decise să citească puțin din Gumele . Știa de ce . Când era mic a încălcat o regulă esențială pentru vis .  Îl   prinse  pe Moș Crăciun în  fapt . Moșul atunci fu luat  în luntrea lui Caron și dus a fost.
E timp destul . Nu mai e sunet. Așa că eliberează-ți copiii nenăscuți din tine și varsă-i la canal... Așa făcu , egoist de plăcerea-i nebunească . Și icoana plângea-n zadar . Lumânări întuneric nu mai puteau învinge...
Așa...

Dialog cu frigul

1.  Îmi frângeam fericirea în pumni , strângând-o tot mai tare în buzunar. Pagini rupte din rațiunea pură se-mbibau de zăpada amestecată cu noroi sub tropotul nemilos al mulțimii.

2.  Era o vreme a fericrii când nu trebuia să dau bani în casă pentru nimic, iar grijile-mi toate se limitau la cutia cu viață din care îmi nășteam și eu vise din visele celor colorați și zgomotoși.

3. De reținut , mi-am uitat numele.

4.  Hai , e târziu. Azi nu am făcut nimic . Iar . Pe cine interesează că sufletul mi l-am vândut ?

5. Sunt teribil de intoxicat de truisme și limbaj clișeizant...Să ne întoarcem toți cu fața către Domnul. E bine , așa , ascultă.

  6.  E timpul , odată pe an , când ceasul stricat bate ora exactă. E timpul , toți nervii mă dor !

Vorbea-n văzduh vântul vuind vouă vineri,

Și am toate cele câte se pot cere și mâinile mele nu transmit sinapselor impulsuri prea complicate

Îmi vor lua mâine milenii să mai ajung undeva . Afară din plapumă e frig.

Și m-ai sărutat cu buzele vinete de sânge , după ce ai băut sângele negru și cald ce pulsa din rana încă deschisă

Biata Didonă,

Chiar și când nu au ce spune , cuvinte se cer născute , pentru că au ajuns la termenul de grație. Nemurirea nu le mai poate găzdui în mine.

Să se ducă-n moarte și cu ele toate câte n-or fi bune ale mele

Sărut buzele minții, care citesc obosite.

Fă-ți haină din mine și fular de vrei și iubește-te în noaptea asta de cristal cu iarna,

Nu moarte, ci viață veșnică ți-e dată ție...

eu rămân, să suflu-n lumânări și să duc steagul și sfetnicul înapoi la biserică