Unde am fost eu , nici câinii nu s-ar îndura să vină.
Satul cufundat în mersul lui cotidian se îndepărta cu fiecare pas.
Ai mei nu știau de mine și nici eu nu mai știam.
Oftând adânc, pământul de sub mine și cel de deasupra
întunecau văzduhul cu un cer ca de noapte
păsări rătăceau prevestitor . haotic .
Mai crede oare pe cuvânt dacă ti-aș mărturisi că m-am întâlnit(cu adevărat) pe mine...?
Umbre împrejur,într-un gol , tăcut , loc.
Toți prietenii mei zăceau în depărtări
fiecare cu treaba lui imperativ importantă
se gândeau ei oare o clipă și la mine ?
În van.
Se coboară în groapă și se cântă : veșnică pomenire :
O linie de tren , bătrână de secole.
Câteva ruine din ce era o dată o fermă plină de viață...
:mamaie... nu mai stă nimeni de mult acolo :
Nimeni....dar eram Eu...
acasă îmi părea departe,mult prea departe pentru o salvare
Ceața , fatalist , acoperii văzduhul... un labirint de fum
nici trenuri nu mai vin
nici câinii nu se mai avântă
In cea mai din urmă tăcere ( sau dintâi)
să mă dezbrac de mine.
să mă împachetez cu grijă , așa cum tu m-ai învățat
o... și ce dor îmi e de vocea ta caldă
singura în stare să mă cheme...
singura în stare s-o aud.
Nici ea nu mai vine
aici,acum nici nimicul nu mai vine. ( și-a luat concediu, vine anul Nou și pentru dânsul)
Înainte să adorm
mă așez cuminte cu urechea lipită de pământ
să nu mă mai trezească nimeni.
Talentul meu literar... în van...
