Știu... sau nu prea . Gândurile îmi alunecă într-un delir continuu,într-o febră nestăpânită. Am senzația și conștiința unui mare talent ratat, pe care , cu disperare , caut să-l repun pe șine. Uneori reușesc. Alteori deraierea este sublimă și apoi penibilă.
O nouă săptămână și lumea își urmează firesc viața ei.
mă chinui de ceva ore să deschid o carte veche.
prin minte îmi colindă atâtea imagini trecute
încât simt că nu mai am loc și pentru prezent.
de viitor nu îmi îngădui să vorbesc. El este rezervat oamenilor mari.
cât despre mine...
nu prea multe . Persoana I se dizolvă... se duce...din eu rămâi doar tu.
Știu... sau nu prea. Mi-e dor de copilărie , când nu aveam net și nu știam
ce-i aia iubirea.
mă plâng știu...sau nu prea.
ultima dată când am fost la tine,
mi-ai spus că nu mă poți iubi pentru totdeauna.
și am plecat fericit ( poate ! ) , dar am plecat.
și mi-am jurat că nu voi mai reveni vreodată.
și totuși locul mă strigă , mi-am lăsat sinele acolo
și a prins rădăcină ca un ghiocel de primăvară.
își întinde strigătul și petalele-i firave
peste toți kilometrii care ne despart.
pentru că ar fi putut fi iubirea noastră ,
ca un subiect de roman ,
ca o viață fericită.
ca un zâmbet
și ca mii de sărutări peste care nici măcar
soarele să nu poată apună .
Mi-e dor de tine și cel mai tare
îmi este frică de ziua de mâine.
pentru că nu știu dacă o să mai vină vreodată.
aștept cu-nfrigurare.
aștept cu dor...
încă mai aștept...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu