Când te simți aproape plin,cuprins de o fericire intimă,unică,doar a ființei tale ,pe care nu dorești să o divulgi nici măcar umbrei tale...
Atunci e timpul pentru o rugăciune de toamnă.
Fie că ne dorim sau nu, toamna se întoarce în fiecare an ,acum poate mai altfel decât altă dată. Desigur nu lipsesc frunzele care se duc lin de unde s-au născut, nu lipsește nici ploaia bacoviană și nici ceața și umezeala unor zile în care ai senzația că timpul se contractă.
E răcoare
Ne schimbăm hainele,ba chiar și obiceiurile , cum s-ar zice năpârlim.
Ohhh... bronzul adunat cu atâta sârg va cădea neputincios și vom rămâne goi...
dezbrăcați.
Dă-mi plapuma pe care am uitat-o într-o grabă nebună iarna trecută pe banca din bătrânul parc,atunci când în suflet mi-au năvălit primele raze de primăvară.
Mai este acolo ?
Caut-o cu grijă. Ea ne este unica salvare...
și acum să ne rugăm...
Toamna suna-n geam frunze de metal,
Vânt.
În tacerea grea, gând si animal
Frânt.
În odaie, trist suna lemnul mut:
Poc.
Umbre împrejur într-un gol, tacut,
Loc.
În van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plânge... anii tai, anii mei
Trec.
Sa ma las pe pat, ochii sa-i închid,
Pot.
În curând, încet va cadea în vid
Tot.
O, va fi cândva altfel natural,
Bis.
Toamna suna-n geam frunze de metal,
Vis.
George Bacovia - Monosilab de toamnă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu