Să ne așezăm cuminți la masă pentru cei care ne vor citi. Să ne luăm capul în palme și să plângem . E mult mai ușor acum să mă privesc în tine . Ia-ți o ceașcă de ceai cu rom . Să plouă afară vijelios. Să ne-alegem cuvinte cu lingurița , să le mestecăm ușor cu zahăr într-un gest aproape obositor. Să ne dizolvăm în cercurile de vise care se nasc din mâna noastră în mijlocul ceștii.
Erau vremuri desigur când am fost învățat să scriu cu alineat și să nu încurc timpurile între ele... Mai ții minte ?
Să ne-nvelim bine , până la gât . Ne vom gândi împreună la toți iubiții pe care i-am pierdut în parcul de lângă Gară . E toamnă... chiar . Și doar ne-am promis că vom lua din timp medicamente în cantități industriale.
Aș vrea ca-n peregrinările mele sălbatice să-mă-ntâlnesc cu o doamnă-n rochie de-un galben-pal.
I-aș spune pentru o clipă că da... stă-n puterea noastră să oprim virgulele să mai cadă și minutele să mai treacă... e aproape 23.15 . Mă simt răvășit . Ne-a privit în ochi , ne-a sărutat de rămas bun și a plecat pe aleile-ntunecoase,umede. Felinare triste afumă-n zare. Și toate astea pentru că azi stele nu-s. Mi se zbate ochiul stâng , de parcă-ar vrea să scape odată... Îl tot văd pe Iisus . Și e toamnă . Ș-am uitat să-mi calculez păcatele cum mama mă-nvăța odinioară că e bine.
S-a stins focul... lemne nu mai sunt și e drum lung până-n grădină. Suflă , cetitorule scump , suflă cu gândurile tale să dai viață morții din mine... Să ne așezăm cuminți la masă , pentru cei pe care îi vom iubi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu