Omul cu două suflete

Era duminică

Dinainte de vineri

de dincolo de marţi

şi pe deasupra de

Joi.

Prin urechi,mi-am privit cu atenţie ochii

În mine răsărea ca un ghiocel firav

într-un deşert polar

sămbătă...

Şi ce-am făcut cu ziua cea mai de pe urmă ?

Luni se scoală morţii pentru plimbarea de dimineaţă.

Vom râde. Miercuri . mergem cu toţii la biserică

Citim Miron Costin, Grigore Ureche şi alţii.

Îţi dai seama de fapt că în mine încape întreg cerul ?

şi eu...

eram un aurolac la metrou,căzut între staţii.

să ne strângem laolaltă,vă rog, cu toţii

să fim ca şobolanii.

vine iarna

Ciudat , nu mai găsesc diacriticile

iar mi-aţi tăiat lumina

HOŢILOR...

Din văzduh cumplita iarnă...

Da... în sobă arde poezia...

Şi tăciuni de vers se răstignesc în dor...

Parfum de lacrimi arse.

Asta e poezia în forma ei cea mai sublimă...

C

â

n

Devin om cu două suflete.