Orele petrecute în căldura caniculară privind anost cum oamenii fug și ei de soare,îmi trezesc adesea melancolii neînțelese. Sângele arde tot urcând spre nicăieri. Privirii speriate,obosite,parcurse de milioane de picături și o febră nebună.
Și totuși,este atât de frig. Un frig mai intens decât cel din miezul iernii,când te simți atât de bine în patul tău cald știind că ești despărțit de lumea de afară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu